Antreprenor JUNIOR (Mini-compania)

Antreprenor JUNIOR (Mini-compania)

Tip: Liceal

Recomandat pentru clasele IX-XII

Elevii din programul Antreprenor JUNIOR (Mini-compania) își dezvoltă cele 7 competențe-cheie antreprenoriale prin activități de tip learning by doing, care presupun o experiență antreprenorială reală în dezvoltarea unei companii pilot. Activitățile se desfășoară sub coordonarea unui profesor și beneficiază de consultanță din partea unui voluntar JA, antreprenor sau specialist cu experiență în domeniul afacerilor.

Întâlnit la nivel european și sub denumirea de Mini Enterprise, programul este recunoscut de Comisia Europeană drept model de bună practică în educația antreprenorială.

Elevii care participă la acest program, pot susține gratuit examenul pentru obținerea Certificatului European de Competențe Antreprenoriale (ESP), dobândind astfel recunoașterea competențelor lor antreprenoriale la nivel European.


OBIECTIVE

  1. Dezvoltarea capacităţii de înţelegere a principiilor economice şi a modului de decizie în economia de piaţă
  2. Dezvoltarea unor comportamente relaţionale, echilibrate pentru sistemul economic de piaţă, şi a unor capacități de lucru în echipă
  3. Dezvoltarea gândirii critice în domeniul economic şi manifestarea unor atitudini favorabile luării de decizii şi asumare a responsabilităților


CONȚINUTUL EDUCAȚIONAL

Materialele (set complet pentru clasă) sunt puse la dispoziție gratuit de către Junior Achievement România:

  1. Ghidul profesorului
  2. Manualul elevului
  3. Dosarele companiei (dosarele de departamente, fișe, formulare, tabele)


COMPETENȚE ȘI ABILITĂȚI DEZVOLTATE

Prin participarea la programul Antreprenor JUNIOR (Mini-compania), elevii își dezvoltă cele 7 competențe cheie antreprenoriale:

  • Creativitatea
  • Spiritul de echipă
  • Perseverența
  • Încrederea de sine
  • Spiritul de inițiativă
  • Responsabilitatea
  • Asumarea riscurilor
  • Înțelegerea și administrarea resurselor


LISTA ACTIVITĂȚILOR

  1. Introducere. Compania
    Elevii folosesc brainstorming-ul pentru a dezvolta şi a stabili obiectivele companiei și le evaluează în conformitate cu un set de criterii.
  2. Stabilirea responsabilităților în companie
    Elevii întocmesc lista calităților liderilor, responsabililor de departamente și compară posturile de conducere din diferite domenii pentru a identifica asemănările și deosebirile.
  3. Evaluarea ideilor de produs sau de serviciu
    Elevii enumeră caracteristicile unor produse sau servicii de succes, elaborează o strategie simplă de cercetare de piață și dezvoltă instrumente de cercetare a pieței.
  4. Selectarea unui produs sau a unui serviciu
    Elevii trasează curba cererii pentru opțiunile de produs sau de serviciu și analizează rezultatele cercetării de piață și decizia finală privind direcția de dezvoltare
  5. Dezvoltarea unui plan de afaceri preliminar
    Elevii lucrează în echipe pentru a elabora un plan de afaceri, explicând scopul și conceptele ale acestuia.
  6. Coordonarea unei ședințe a Consiliului de Administrație
    Elevii conduc o ședință și finalizează planul de afaceri.
  7. Conducerea și administrarea companiei pilot
    Elevii execută campania de marketing. Ei realizează și vând produsul sau prestează serviciul, ținând evidențele afacerii. Analizează indicatorii economici ai companiei pilot
  8. Închiderea operațiunilor
    Elevii lucrează împreună pentru lichidarea companiei, descriind principalele componente ale balanței companiei și declarației de venituri și cheltuieli. Ei redactează o scrisoare către acționari pentru evaluarea experienței companiei pilot


„Consider că oportunitățile oferite elevilor de către Junior Achievement sunt inspiraționale, adaptate cerințelor societății actuale pentru formarea viitorilor profesioniști și completează programele școlare avizate de Ministerul Educației într-o manieră modernă. Mă ajută să implementez, împreună cu elevii mei, proiecte inovatoare care stimulează dezvoltarea unor competențe necesare pregătirii pentru profesiile de mâine, cum sunt cele digitale, de comunicare și antreprenoriale. Prin participarea la competiția de antreprenoriat GEN-E, le-am oferit elevilor mei oportunitatea de a-și structura planul de afaceri într-o nouă viziune, adaptată cerințelor actuale ale pieței, dar și șansa de a susține ideile lor de afaceri și de a prezenta produsul obținut în fața unor potențiali investitori, pentru a trece de la ideea de afacere pilot la un start-up.“ – profesor, Colegiul Național de Agricultură și Economie, Tecuci

*Antreprenor JUNIOR reprezintă versiunea nouă a programului internațional Mini-compania.

Comunicări